Ambasadorul Marii Britanii, mesaj de Ziua Naţională: Sper că avantajele pe care le-aţi dobândit să fie continuate

Ambasadorul Marii Britanii, Andrew Noble, a afirmat duminică, într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Naţionale, că ţara noastră nu mai este la fel “în nicio măsură” comparativ cu România socialistă şi a exprimat speranţa că avantajele şi progresul obţinut să fie continue şi în viitor.

“Mă bucur să am această ocazie să vă felicit pentru sărbătoarea Zilei Naţionale a României. Decembrie este o perioadă în care celebrăm şi alte aniversări. A 30-a aniversare a libertăţii române care a fost câştigată cu mult sânge şi cu multe eforturi în 1989. Pentru mine, decembrie în România este şi o celebrare pentru că eu am sosit pentru prima oară în decembrie 1983 şi mă gândesc la cum s-a schimbat România în această perioadă. Pentru că ţara în care locuiesc acum nu este la fel în nicio măsură comparativ cu România socialistă. Mă bucur foarte mult să văd cum s-a schimbat această ţară, pentru majoritatea populaţiei doar în bine. Şi sper că avantajele pe care le-aţi dobândit şi progresul pe care l-aţi făcut să fie continuate şi în viitor. Românilor, la mulţi ani de 1 Decembrie”, a afirmat Noble, într-un mesaj postat pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error

Iti place ziarul nostru? Da-l mai departe prietenilor