Cifra dezastrului din cea mai mare pădure tropicală din lume: 10.000 de km pătraţi, defrişaţi într-un singur an

Defrişările din pădurea tropicală amazoniană din Brazilia au depăşit pragul de 10.000 de kilometri pătraţi pentru prima dată din 2008 în perioada august 2018 – iulie 2019, în creştere cu 43% faţă de ultimele 12 luni, conform cifrelor oficiale actualizate, citate de AFP.

Aceste date arată o creştere de 74,5% a suprafeţei despădurite în teritoriile indigene într-un an, a informat Institutul naţional de cercetare spaţială din Brazilia (INPE).

În total, cea mai mare pădure tropicală din lume a pierdut 10.100 de kilometri pătraţi într-un singur an, faţă de 7.033 de kilometri pătraţi între august 2017 şi iulie 2018.

Aceste cifre revizuiesc un raport anterior publicat pe 18 noiembrie care arăta că suprafaţa despădurită a ajuns la 9.762 de kilometri pătraţi în ultimul an, până în iulie 2019.

Aceasta este cea mai vastă suprafaţă defrişată din 2008, când în 12 luni s-au pierdut 12.287 de kilometri pătraţi de pădure amazoniană.

În ceea ce priveşte teritoriile indigene, defrişarea s-a accelerat între august 2018 şi iulie 2019, ajungând la 423,3 kilometri pătraţi, faţă de 242,5 kilometri pătraţi în ultimele 12 luni – o creştere cu 74,5%, conform INPE, cea mai mare suprafaţă de la începutul acestor compilări în 2008.

Statul amazonian Para (nord) este cel mai afectat – cu 44% din defrişările totale în această perioadă de 12 luni şi 75% din defrişările teritoriilor indigene.

Pădurea Amazoniană este cea mai mare pădure tropicală din lume şi este considerată o zonă-cheie în lupta împotriva schimbărilor climatice datorită cantităţilor considerabile de dioxid de carbon din atmosferă pe care le absoarbe.

Digi24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error

Iti place ziarul nostru? Da-l mai departe prietenilor