Divorț cu scântei. UE lansează o acțiune legală împotriva Marii Britanii pentru încălcarea acordului BREXIT

Comisia Europeană a făcut primul pas pentru acționarea în judecată a Regatului Unit, acuzând intenția Londrei de a încălca acordul pentru BREXIT, încheiat și semnat deja în ianuarie, scrie Euronews.
Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat joi că executivul european a lansat o procedură de infringement la adresa Regatului Unit, în conformitate cu prevederile Acordului de retragere din UE. Procedura vizează noua lege britanică privind piaţa internă, care încalcă în mod flagrant respectivul acord, semnat de oficialii UE și de cei de la Londra în ianuarie.

“În această dimineaţă, Comisia a decis să trimită o scrisoare de notificare oficială guvernului Regatului Unit. Acesta este prima etapă într-o procedură de infringement”, a declarat Ursula von der Leyen, citată de Agerpres. “Acest proiect de lege este, prin natura sa, o încălcare a obligaţiei de bună credinţă incluse în Acordul de retragere”, a adăugat şefa executivului comunitar. Londra are acum la dispoziţie un termen de 30 de zile pentru a răspunde scrisorii executivului UE. Decizia vine după ce în urmă cu trei săptămâni, Comisia Europeană a dat termen Regatului Unit până la finalul lunii septembrie pentru a retrage proiectul de lege ce repune în discuţie angajamentele asumate de Londra în cadrul Brexitului.

Concret, potrivit acordului, Irlanda de Nord, parte a Regatului Unit, ar fi urmat să respecte regulile Uniunii Vamale ale UE chiar și după Brexit, până la găsirea ulterioară a unei soluții definitive. Scopul era acela de a evita impunerea unei frontiere, cu controale vamale, între această provincie a Regatului Unit și Republica Irlanda, scenariu ce ar putea reaprinde conflictele sectare din regiune. Premierul Boris Johnson a decis însă că se opune acestei variante, deoarece ar crea o graniță de facto între Irlanda de Nord și restul Regatului Unit. Regatul Unit a părăsit oficial Uniunea Europeană la 31 ianuarie, la câteva zile după semnarea Acordului de retragere care includea condiţiile despărţirii.
Ţara a intrat de atunci într-o perioadă de tranziţie, până la 31 decembrie 2020, timp în care va continua să aplice regulile europene. Bruxelles-ul şi Londra profită de acest lucru pentru a negocia un acord privind viitoarea lor relaţie, în special legătura comercială, cu speranţa că ar putea intra în vigoare la 1 ianuarie 2021. În cazul absenţei unui asemenea acord, viitoarea relaţie comercială dintre UE şi Regatul Unit va fi guvernată de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

Sursa: Libertarea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error

Iti place ziarul nostru? Da-l mai departe prietenilor