Unii mor fiind încă în viață, alții trăiesc și după moarte. – spunea Valeriu Butulescu. În acest articol, voi reda câteva cuvinte în memoria domnului Octavian Cojan (nea Tavi), un om care trăiește și acum, după ce a murit, lăsând multe amintiri frumoase și importante pentru oamenii cu care a intrat în contact, dar și pentru întreaga Românie. Sunt convis că va trăi prin tot ce a lăsat în urmă și nu în ultimul rând, prin oamenii care își amintesc de NEA TAVI.
.
Îmi amintesc cu nostalgie de amabilitatea și omenia, dedicarea cu care mi-a arătat orașul Chicago, plimbându-mă cu mașina sa boemă, arătându-mi locuri și făcându-mă bucuros de orașul american visat. Am simțit din clipa în care l-am cunoscut că este un om deosebit, aducându-mi aminte de profesorul Ioan Maftei-Buhăiești, de parcă ar fi fost doi frați, cu aceeași aură, emanând aceleași emoții către oricine le stătea în jur. Oamenii ca ei sunt rari. Atunci când întâlnesc astfel de persoane mă bucur cu adevărat.
.
Transmit profundele mele condoleanțe familiei, întregii comunități de români din Chicago și din SUA, dar și familiei Roman, în special prietenei sale, artistei române a Chicago Symphony Orchestra – Nicoleta Roman, cu care domnul Cojan a lucrat umăr la umăr pentru nenumăratele activități și cauze. Este un sentiment descurajator, să vedem că oameni atât de dedicați ne părăsesc, aceștia fiind atât de rari. Atât de greu găsim asemenea Lumini care să aducă bucurie, căldură și să lege cu aur, parcă, oamenii între ei, în aceste vremuri ale superficialității, ale sfidării valorilor, ale perpetuării răutății și absurdității…
.
Octavian Cojan (26.11.1936 – 30.12.2020), președinte și membru fondator al Illinois Romanian-American Community, organizație reprezentativă a comunității românești care a împlinit în acest an 22 de ani de activitate neîntreruptă.
.
Octavian Cojan a fost implicat în organizarea și desfășurarea a numeroase acțiuni de promovare a valorilor, tradițiilor și obiceiurilor românești având o contribuție remarcabilă la eforturile de păstrare și manifestare a identității etnice, culturale, religioase a comunității româno-americane din regiunea Chicago.
.
Alături de alți membri marcanți ai comunității româno-americane a contribuit la decizia autorităților române de deschidere a unui Oficiu Consular la Chicago, fiind un partener apreciat al Consulatului General al României la Chicago în organizarea unor evenimente importante cum ar fi organizarea de vizite ale unor importanți demnitari români, regi și președinți, sărbătorirea Zilei Naționale a României și a Centenarului Marii Uniri, dar și organizarea a numeroase alte acțiuni culturale sau comunitare.
.
S-a bucurat de apreciere și recunoaștere la cel mai înalt nivel din partea statului român fiindu-i conferite distincții importante între care Ordinul “Meritul Cultural” în grad de Ofiţer, dar și din partea autorităților locale ale statului Illinois care i-au conferit titlul de ”Honorary Cook County Deputy Treasurer”.
.
În anul Centenarului Marii Uniri, cu prilejul împlinirii a 20 de ani de activitate a Illinois Romanian-American Community, Consulatul General al României la Chicago i-a conferit domnului Octavian Cojan Placheta de Onoare pentru meritele și rezultatele deosebite ale activității organizației și pentru contribuția importantă la promovarea valorilor culturale și spirituale românești în Statele Unite ale Americii.
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu asta, dar puteți renunța dacă doriți. Cookie settingsAccept
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
Iti place ziarul nostru? Da-l mai departe prietenilor