Termenul păstură vine de la latinescul “pastus” care înseamnă hrană şi păşune. Păstura este un produs al stupului rezultat prin colectarea şi depozitarea de către albine a polenului floral în faguri, unde au loc procese biochimice prin activitatea metabolică desfăşurată de un complex de micro-organisme. Astfel rezultă un produs de mare importanţă pentru stup, singura sursă de proteine a coloniei.
Cum produc albinele păstura în fagurii din stup
După cum se ştie, polenul apicol este obţinut prin recoltarea de către albine a zeci de mii de micro-granule de polen floral. Atunci când pleacă din stup la cules de polen, albina mai întâi îşi încarcă guşa cu nectar aflat în faguri, în curs de prelucrare pentru a deveni miere. În timpul colectarii de polen, ele regurgitează acest nectar lipicios, spre a aglutina pulberea de polen floral în granulele binecunoscute pe care le transportă pe picioruşele din spate. Ajunse înapoi la stup cu încărcătura, grăuncioarele de polen sunt depozitate în faguri.
În decursul acestui proces unii autori spun că albinele nu ţin cont de originea botanică a acestuia (C. Mateescu, Apiterapia sau cum să folosim produsele stupului, 2005). Alţii spun că ”păstura depozitată într-o celulă provine practic de la o singură specie, fapt comparabil cu granula de polen recoltat de albine” (farm. Elena Paloş şi biolog Constanţa Andrei, art.: O comunicare românească originală despre păstură, 1984)
Noi tindem să credem că sunt posibile ambele situaţii. Mai mult, că depozitarea unuia sau mai multor tipuri de polen este de fapt dictată de bogaţia surselor florale de moment. Astfel că în celulele fagurilor cu polen proaspăt depozitat, de regulă se pot observa straturi de diferite culori, ce corespund unor polenuri de origini diferite; uneori sunt celule cu conţinut de o singură culoare, de provenienţă monoflorală.
Depozitarea polenului se face de către albine în celule prin tasare cu capul, urmată de acoperirea acestuia cu o peliculă subţire de miere. Nu se închid cu ceară celulele de păstură, precum în cazul celor cu miere.
Din primele 12 ore după depozitarea polenului are loc o intensă dezvoltare a unor bacterii din grupul Pseudomonas, Lactobacillus şi drojdiilor Saccharomyces (Pain şi Maugenet, 1966). Dupa alţi autori (Chevtchik, 1950) ar fi implicate bacterii din genurile Streptococcus, Lactobacillus şi drojdiiSaccharomyces. Procesului de transformare a polenului în păstură i se descriu trei faze corespunzătoare celor trei tipuri de microorganisme, faze care se întrepătrund parţial. Prima este caracterizată de consumarea rezervei de oxigen din interiorul depozitului de polen, de către micro-organismele Pseudomonas (după Chevtchik – un mix bacterian în care domină Streptococus, în paralel cu o parţială dezvoltare de drojdii). Acest lucru conduce în final la asfixia şi dispariţia lor, fie că vorbim de Pseudomonas fie despre Streptococcus. A doua fază constă în dezvoltarea, în lipsa oxigenului, a bacteriilor Lactobacillus care folosesc glucidele ca sursă de oxigen, producând în schimb acid lactic. Concentraţia acidului lactic creşte progresiv, atingând în păstură valori de aproximativ 3 %, ceea ce scade şi pH-ul întregii compoziţii şi contribuie la sterilizarea în final a păsturii. Faza a treia corespunde creşterii aerobe a drojdiilor din genul Saccharomyces care utilizează resturile de glucide şi produc fermentaţia ultimă a polenului şi finalizarea transformarii în păstură. Jocul de aerobioză – anaerobioză în care se desfăşoară cele 3 etape e posibil prin faptul că celula nu e închisă cu ceară, dar polenul dinauntru e acoperit iniţial cu o peliculă fină de miere ce împiedică pătrunderea aerului, până când această peliculă se consumă în cursul proceselor, lasând suprafaţa expusă la aer.
