Hackeri din lumea întreagă, reuniţi într-un congres la Praga, doresc o „societate paralelă” şi plăţi în bitcoin
Hackeri din lumea întreagă, reuniţi într-un congres organizat la Praga, au salutat vineri adoptarea noilor criptomonede ca instrument ce permite oamenilor să iasă din canoanele vieţii moderne şi să se îndrepte spre o “societate paralelă” mai liberă, informează AFP, citată de Agerpres..
„Ieşirea din sistem” este fraza-cheie utilizată la acest congres anual, la care participă sute de artişti, dezvoltatori de bitcoin, hackeri, nomazi, activişti şi cripto-anarhişti, dintre care unii se prezintă la eveniment purtând măşti, pentru a nu fi recunoscuţi.
„Trebuie folosită tehnologia criptografică pentru a regăsi viaţa privată, pentru a ne păstra libertatea, pentru a ne debarasa de constrângerile domeniului de nivel superior (ultima parte componentă a numelui unui domeniu de pe internet, n.r.) şi pentru a construi un al doilea domeniu”, au declarat organizatorii congresului.
Guvernele lumii utilizează de aproximativ un secol paşapoarte pentru a-i marca pe oameni, pentru a le fura datele şi pentru a-şi spori propria putere, au adăugat ei.
„Mai ales în momentul actual din istorie… a devenit cu adevărat important să ai o identitate separată, să trăieşti o existenţă paralelă”, a declarat pentru jurnaliştii prezenţi la eveniment Paul Rosenberg, fondatorul companiei specializate în protecţia datelor personale Cryptohippie.
El sugerează oamenilor să se mute într-o ţară mai liberală (decât a lor, n.r.) şi să utilizeze criptomonede.„Grecii aveau o civilizaţie masiv descentralizată: existau o mie, sau aproape o mie, de oraşe-stat. Iar ele ne-au adus artă, ştiinţe, geometrie, teatru…”, a adăugat acelaşi specialist.
Expert britanic: Sub ochii noştri, un nou sistem economic este pe punctul de a se naşte
Nick Middleton, geograf, scriitor şi profesor la Universitatea Oxford, a citat comunităţile nomade ca exemplu pentru o societate paralelă, separată de „comunităţile sedentare care domină planeta”.
„Guvernelor nu le plac oamenii care se deplasează”, a adăugat expertul britanic. „În Europa, îi avem pe romi, cărora le place să se deplaseze, iar guvernele îi urăsc. Nu pot să îi controleze, să îi taxeze, dar este la fel de adevărat şi faptul că este dificil le educi copiii”, a mai spus Nick Middleton.
Lăudând criptomonedele ca instrument de eliberare a oamenilor, Paul Rosenberg a afirmat că bitcoin, una dintre principalele teme ale congresului, este pe cale să devină „o poveste de succes”. „Sub ochii noştri, un nou sistem economic este pe punctul de a se naşte pornind de la nimic”, a adăugat el.
„Prima tranzacţie s-a ridicat la cuantumul de 10 bitcoin pentru o pizza. Acum avem o monedă globală, care a rezistat unor atacuri uriaşe şi care se confruntă cu mult dispreţ şi cu multă ură. Iar ea rezistă”, a adăugat Paul Rosenberg.
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu asta, dar puteți renunța dacă doriți. Cookie settingsAccept
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
Iti place ziarul nostru? Da-l mai departe prietenilor