Mai mulţi lideri europeni reuniţi la Luxemburg şi-au exprimat îngrijorarea de a vedea apariţia un nou val migrator din cauza situaţiei din Siria, unde Turcia ameninţă să lanseze o operaţiune militară, relatează AFP.
Într-un text comun transmis miniştrilor de interne ai UE, Grecia, Cipru şi Bulgaria au subliniat “creşterea spectaculoasă a numărului migranţilor sosiţi pe ruta Mediteranei de Est”, existând “semne alarmante ale emergenţei unei crize”.
“Factorii geopolitici, mai ales conflictele din regiune şi în special din Siria, vor avea probabil drept consecinţă o continuare a acestei tendinţe îngrijorătoare pe termen scurt sau mediu”, au apreciat cele trei ţări, care au solicitat mai mult sprijin de la partenerii lor europeni.
“Suntem foarte îngrijoraţi”, a declarat presei ministrul elen adjunct pentru protecţia cetăţeanului, Georgios Koumoutsakos.
Turcia, care a afirmat că este pregătită să lanseze o nouă ofensivă contra unei miliţii kurde, a trimis marţi noi vehicule blindate la frontiera sa cu Siria.
Ankara intenţionează să creeze o “zonă de securitate”, “tampon” de 30 de kilometri adâncime, de la fluviul Eufrat până la frontiera irakiană, unde să instaleze o mare parte din cei 3,6 milioane de sirieni refugiaţi în Turcia.
“Sper că nu va fi nicio operaţiune”, le-a declarat jurnaliştilor ministrul luxemburghez de externe, Jean Asselborn, de asemenea însărcinat cu imigraţia.
“Imaginaţi-vă însă că sunteţi refugiat în Turcia, sunteţi sirian, există riscul să fiţi transportat într-o zi în nord-estul Siriei fără să vi se ceară părerea, este un factor ce poate genera un aflux spre Europa”, a spus el.
Întrebat în legătură cu acest scenariu în cursul unei conferinţe de presă, comisarul european pentru migraţie, Dimitros Avramopoulos, a subliniat că UE este ataşată de “integritatea teritorială a statului sirian”.
Sursa: Agerpres