Un român din Marea Britanie a primit 50 de amenzi de circulație, deși nici măcar nu are mașină sau permis de conducere

Daniel Popescu, un student român în vârstă de 19 ani plecat la studii în Marea Britanie, a primit peste 50 de amenzi pentru parcare, deși nu nici mașină, nici permis de conducere, informează Ipswich Star.

Tânărul a descoperit în urmă cu două săptămâni că avea casuța poștală plină de amenzi de circulație pentru un Volkswagen Golf parcat ilegal, deși el nu deține o mașină.

Daniel s-a mutat în Ipswich în urmă cu șase luni pentru studia la Universitatea Suffolk. “Cutia poștală era plină și eram curios să văd ce se află înăuntru. Am fost șocat de ce am descoperit și am crezut imediat că este vorba despre o greșeală, însă aveau adresa mea completă scris corect – inclusiv numărul casei și cel al apartamentului”, a spus tânărul.

Românul a contactat autoritățile, iar Agenția de Licențiere pentru Șoferi și Vehicule din Marea Britanie a desfășurat o anchetă asupra posibilității ca Daniel să fi fost victima unui furt de identitate.

Deși situația este investigată în continuare, Daniel Popescu spune că încă nu s-a făcut nimic, nici în privința amenzilor, nici a presupusului caz de furt de identitate.

“Primesc în continuare tot mai multe scrisori în acre sunt amenințat cu acțiuni legale dacă nu plătesc amenzile”, spune Daniel.

Autoritățile locale din Ipswich au confirmat că lucrează alături de Agenția de Licențiere pentru Șoferi și Vehicule din Marea Britanie în acest caz, însă nu s-a clarificat dacă amenzile au fost acordate în mod eronat sau nu.

Un purtător de cuvânt al consiliului local a spus că s-a lansat o investigație în ceea ce pare să fie un caz complex, urmând a se stabili dacă mașina a fost înmatriculată pe numele persoanei care a depus reclamația, a altei persoane cu același nume, dar și pe ce adresă. “Nu ne așteptăm să se ia în acest moment măsuri asupra avertizărilor cu acțiuni legale în cazul amenzilor și ne vom asigura că domnul Popescu va fi informat corespunzător”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error

Iti place ziarul nostru? Da-l mai departe prietenilor